vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneCulturile agricole, afectate de secetă/ Mii de hectare din Vrancea, calamitate în...

Culturile agricole, afectate de secetă/ Mii de hectare din Vrancea, calamitate în proporție de 40-80%

Pe această cale dorim să vă aducem la cunoștință situația gravă din unele județe ale țării, în care fermierii au înregistrat pagube însemnate în urma secetei pedologice severe din iarnă și primăvară, suprafețele cu culturi agricole fiindu-le afectate în proporție de peste 20%. Exemplificăm cu județul Vrancea, care la începutul acestei săptămâni centralizase procese verbale pentru circa 16.000 ha, constatând-se un grad de dăunare între 40-80%. De altfel, insistăm să fie admise în continuare înștiințări în acest județ, ca și în celelalte aflate în aceeași situație, deoarece tocmai dincolo de data de 15 mai se manifestă cel mai mult efectele secetei. După cum arată ANM, seceta instalată deja în unele zone din Moldova, Dobrogea și Muntenia, alături de lipsa precipitațiilor în perioada următoare, vor crea probleme serioase nu doar la culturile înființate în toamnă, ci și la cele de primăvară: “În acest an, în aceste zone, cantitatea medie la nivel regional se situează sub 400 de litri pe metru pătrat, ceea ce evidenţiază caracterul de regim pluviometric secetos în aceleaşi zone (…). Ar fi trebuit să avem cel puțin 6-700 l/mp pentru aprovizionarea optimă cu apă pentru culturile aflate în vegetație” (https://www.puterea.ro/elena-mateescu-anm-urmeaza-cea…/).
Vă rugăm să aveți în vedere cu prioritate identificarea resurselor bugetare pentru plata despăgubirilor aferente suprafețelor afectate, având în vedere concentrarea lor într-un areal limitat. În plus, fermierii români, prin vocea Alianței pentru Agricultură și Cooperare, au solicitat continuu autorităților și s-au implicat activ, începând cu 2020, an care a stat sub spectrul unei secete fără precedent, în crearea unui instrument complex pentru asigurarea sustenabilă a riscurilor majore cu care se confruntă agricultura prin mutualizarea acestor riscuri – iar acum, în absența unui astfel de instrument, autoritățile au datoria morală să identifice soluții care să dea fermierilor afectați de calamitate posibilitatea de a-și recupera pierderile pentru a putea relua procesul de producție
Totodată, reiterăm disponibilitatea membrilor APPR de a participa la consultări în grupul de lucru constituit în cadrul MADR pentru identificarea cu celeritate a variantelor adecvate pentru gestionarea complexă și durabilă a riscurilor din ce în ce mai mari cu care se confruntă sectorul agricol românesc. (scrisoarea Asociației Producătorilor de Porumb din România, adresată Ministerului Agriculturii)

ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu