luni, noiembrie 25, 2024
AcasăAdministratieONG-urile declarate câștigătoare au semnat contractele de finanțare pentru proiecte la Consiliul...

ONG-urile declarate câștigătoare au semnat contractele de finanțare pentru proiecte la Consiliul Județean

Consiliul Județean Vrancea acordă o mare atenție și susținere proiectelor de tineret din acest an finanțându-le cu un buget total de 600.000 lei (120.000 euro). Reprezentanții ONG-urilor câștigătoare au venit la sediul Consiliului Județean pentru a semna contractele de finanțare, din acest moment putând demara activitățile programate în acest an. Vom sprijini 11 proiecte dedicate tinerilor și care vor aduce un suflu nou în Vrancea, de inovare, creativitate și implicare civică din partea noii generații. Asociațiile care vor derula în acest an activități cu finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean Vrancea sunt:
1. Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Filiala Vrancea, proiectul V.O.L.U.N.T.A.R. – dezvoltarea unei rețele de voluntari ai filialei de Cruce Roșie Vrancea pe teritoriul județului (220 voluntari cu vârsta între 20-35 ani), prin înființarea a 7 centre rapide de intervenție și instruirea voluntarilor pe tipuri de intervenție multi-risc, în vederea asigurării intervenției prompte în situații de urgență, în sprijinul persoanelor aflate în situații de risc, la nivel zonal.
2. Asociația Tenis Club Focșani, proiectul „Școala de vară Holistic” – program de educație non-formală pentru tinerii din județul Vrancea, respectiv: cursuri de matematica distractivă, teatru, educație media, programare pentru copii, educație pentru sănătate și măsuri de prim ajutor, șah, ateliere de creație, activități sportive, vizitarea unor centre de îngrijire pentru copii și bătrâni, ateliere de supraviețuire și orientare turistică, sesiuni de ecologizare
3. Asociația PROPATRIAVOX, proiectul ”Classic for Teens Festival”- festival de muzică clasică (concerte, expoziții cu vernisaje, susținute de muzicieni și artiști plastici din 5 țări, masterclass-uri gratuite de pian, flaut, pictură și foto-video)
4. Asociația Vrancea Montană, proiectul „Vrancea Montană Run” – concurs de alergare montană, pentru tineri cu vârsta de peste 18 ani
5. Asociația Viitor pentru femei, proiectul „Tineri independenți și sănătoși pregătiți pentru viață – Descoperirea tradițiilor vrâncene” – ateliere de realizare ii (introducere în simbolurile tradiționale românești, realizare tipare, țesături și broderii), sesiune de planificare a carierei și dezvoltarea valorilor legate de muncă, campanie de promovare a sănătății în rândul tinerilor
6. Asociația LUMEA LUI PINOCHIO, proiectul „Vara cu soare! Călătorie socio-culturală pentru copii și tineri din Panciu” – tabără de formare animatori socio-culturali pentru adolescenții din Panciu, excursii pentru copii din grupuri vulnerabile, ateliere de dans, muzică și poezie pentru copii din medii defavorizate, festival care va cuprinde ateliere, activități și spectacole (teatru de păpuși, storytelling, muzică, teatru)
7. Asociația Monumente în Vrancea, proiectul „Mausolee pe bicicletă” – eveniment de promovare a patrimoniului cultural și istoric al județului Vrancea, prin organizarea unui tur ciclistic
8. Asociația Protha Panciu, proiectul Festivalul de Teatru Tânăr ”Ora de teatru” – ateliere și spectacole de teatru pentru tineri, inclusiv pentru copii cu cerințe speciale, cu participare națională și invitați actori cunoscuți la nivel național și internațional
9. Asociația AFEMIS, proiectul „Tabăra AddictOFF”– realizarea unei campanii de promovare a sănătății (antidrog, anti-tutun, anti-alcool, dependență de internet) prin implicarea directă a tinerilor în activități non-formale, interactive (învățarea prin cooperare, ateliere creative, dezbatere, brainstorming, treasure hunt, activități sportive și de socializare), în cadrul unei tabere
10. Asociația Clubul Sportiv Alpha Mind, proiectul „Ciclismul ca sport în zona rurală și urbană” – competiție de ciclism pentru copii
11. Asociația Clubul Sportiv Alpha Mind, proiectul „Amenajarea unui teren de antrenament și divertisment pentru tineri” – amenajarea unui spațiu în aer liber dedicat pasionaților de MTB, în comuna Cîrligele și realizarea de antrenamente sportive indoor.
Mult succes tuturor și să ne vedem cu bine la toate activitățile programate în acest an! (sursa: Consiliul Județean Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu