Oamenii din zonă au observat că multe camioane și mașini de mare tonaj traversează podul provizoriu peste râul Putna de la Vadu Roșca. Administrația locală și Consiliul Județean Vrancea au primit mai multe sesizări în acest sens din partea cetățenilor care tranzitează DJ 204 D, în zona podului provizoriu construit recent (pe ruta Vadu Roșca – Vulturu), cu referire directă la nerespectarea restricției de tonaj de către anumite firme cu activități în zonă și nu numai. Oamenii au trimis fotografii și filmulețe cu mașinile de mare tonaj care trec pe acest pod, pericolul de accident fiind foarte mare. ”Facem un apel către șoferi să respecte restricția de 3,5 tone impusă, pentru siguranța tuturor celor care folosesc podul provizoriu. De asemenea, solicităm instituțiilor abilitate să efectueze mai des controale în zonă, pentru a se asigura că legislația este respectată. Avariile sau accidentele care s-ar produce vor putea genera drame, iar responsabilii vor fi trași la răspundere.”, a anunțat președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.
Reamintim că podul peste râul Putna, de la Vadu Roșca, comuna Vulturu, s-a prăbușit, la un capăt, pe data de 30 aprilie a.c. După circa o lună, administrația județeană a pus la dispoziție un pod provizoriu, ridicat chiar lângă podul prăbușit, dar cu folosirea lui în condiții de restricții de tonaj. Între timp, se fac studii și analize pentru refacerea podului prăbușit.