Ieri, 29 iunie, ora 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Republicii, din municipiul Adjud, deși se afla sub influența alcoolului. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Adjud unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Tot ieri, polițiștii Serviciului Rutier care desfășurau activități specifice pe pe DJ 205 M, în comuna Nistorești, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Comunal ”N.N. Săveanu” Vidra, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma controalelor făcute de polițiști în trafic în ultimele 24 h, au fost reţinute 18 permise de conducere pentru alcool și depășirea vitezei legale, fiind constatate 5 infracţiuni prevăzute de legislaţia rutieră. Atragem atenția asupra pericolelor generate de consumul de alcool și droguri la volan. Reflexele sunt mult încetinite, iar riscul unui accident rutier este sporit, astfel de comportamente iresponsabile punând în pericol viața tuturor participanților la trafic! (IPJ Vrancea)