Miercuri s-au disputat meciurile primei etape din cadrul fazei regionale a Cupei României, un nou format stabilit de Federația Română de Fotbal. Câștigătoarele etapelor județene au fost împărțite în 7 regiuni, fiecare cu câte două grupe. Câștigătoarea Cupei României din Vrancea, Victoria Gugești, a fost repartizată în grupa 1 din Regiunea 7, alături de Victoria Traian, din Brăila, și Axiopolis Cernavodă, din Constanța. Prima partidă a grupei a fost Victoria Traian – Axiopolis Cernavodă și s-a încheiat cu un scor fluviu: 0-12!! Victoria Gugești va juca primul meci sâmbătă, 9 iulie, pe teren propriu, cu Victoria Traian. Apoi, pe 13 iulie, va evolua în deplasare, cu Axiopolis Cernavodă. Ulterior, pe data de 16 iulie, câștigătoarele celor două grupe vor juca finala regională, iar echipa învingătoare se va califica în faza următoare. Din grupa 2 a Regiunii 7 fac parte formațiile Unirea Braniștea (Galați), Voința Lanuri (Buzău) și Pescărușul Sarichioi Junior (Tulcea).
Trebuie precizat și regulamentul după care se vor desfășura meciurile din faza regională: ”În conformitate cu decizia Comitetului Executiv din data de 29.06.2022, la finalul fiecărui meci din grupe se vor executa lovituri de departajare, indiferent de scorul final. Excepţie pot face meciul al doilea și al treilea, doar în situaţia în care echipa calificată din grupă în finala regiunii a fost deja stabilită ca urmare a rezultatelor din primele două meciuri, situaţie în care nu va mai fi necesară executarea loviturilor de departajare. Rezultatul loviturilor de departajare va fi folosit drept criteriu de departajare în cazul în care la finalul meciurilor dintr-o grupă va exista o egalitate perfectă a liniei de clasament între două sau mai multe echipe. În situaţia în care şi după aplicarea criteriului loviturilor de departajare egalitatea perfectă între cluburi se va păstra în clasament, ca ultim criteriu de departajare se va proceda la tragerea la sorţi a echipei califícate în finala regiunii.” (sursa: Federația Română de Fotbal)
Deja, din prima etapă, s-au înregistrat rezultate contradictorii. De exemplu, Victoria Traian a jucat cu mulți juniori și a pierdut la scor (0-12) în fața echipei din Cernavodă. Însă, la loviturile de departajare, tinerii jucători ai echipei gazdă s-au impus cu scorul de 4-3.