Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv,
Federației Române de Motociclism si Ministerului Sportului, organizează ediția a șaptea, etapa a doua din Campionatul 4V Rally Raid România 2022. Evenimentul se desfășoară pe teritoriul județului Vrancea, sub denumirea de 4V Rally Raid România. Cu acest prilej, cei mai buni piloți din România de la clasele auto, SSV, moto și quad se vor întrecere timp de două zile pentru supremație pe traseul special pregătit de organizatori. Alături de aceștia își vor tura motoarele și își vor testa îndemânarea piloți din Cehia, Italia, Polonia care au descoperit în România trasee perfecte pentru antrenament.
O competiție de Rally Raid este o întrecere sportivă în teren variat, care pune în valoare
rezistența și capacitatea de orientare a sportivilor și, de asemenea, fiabilitatea mașinii de
concurs. Terenul uzual este format din trasee naturale, de obicei nemodificate de organizator,
după cum urmează:
• trasee deluroase, zone stâncoase;
• trasee în teren nisipos;
• traversări de râuri, prin apa, prin albia secata sau zone cu noroi;
• drumuri publice deschise circulației rutiere, drumuri modernizate sau nemodernizate;
• zone cu vegetație naturală, arbuști, iarbă mare, pădure;
• trasee asfaltate, betonate, drumuri agricole, trasee off road;
• teren modificat ca urmare a fenomenelor meteo (ploaie, zăpadă, noroi).
desfășoară pe distanțe foarte lungi și a diversificării traseului de concurs. Durata unei curse rally raid poate să ajungă și la 15 zile în cazul competițiilor faimoase precum Raliul Dakar,
Africa Eco Race sau Silk Way Rally.
În cadrul competiției 4V Rally Raid se vor întrece 3 categorii de grupe:
PROFI – se adresează piloților profesioniști licențiați:
OPEN – se adresează celor care au mai participat la competiții de acest gen, dar nu ating
standardul de la PROFI;
DISCOVERY – grupa începătorilor, având rol de promovare a acestui sport, putând să se
înscrie orice vehicul de teren auto, SSV, Moto, Quad cu condiția ca acesta să fie într-o stare
tehnică adecvată.
Competiția în sine are loc în data de 16 iulie și se desfășoară pe o distanță totală de 250
kilometri. Parcul tehnic al competiției, locul în care mașinile sunt parcate și unde se vor afla
expozanții, va fi amplasat în centrul orașului Focșani și va putea fi vizitat pe întreaga durată a
evenimentului, între orele 10:00 – 22:00. Startul festiv se va da sâmbătă dimineața, din zona
parcului tehnic, la ora 07:30.
Mulțumim pe această cale partenerilor noștri: Primăria Focșani, Consiliul Județean Vrancea,
Prefectura Vrancea, IPJ Vrancea, Jandarmeria Vrancea, ISU Vrancea, Salvamont Vrancea,
Primăria Odobești, Primăria Jariștea. Cu susținerea de excepție din parte acestora, am
reușit să organizăm acest eveniment frumos într-un timp record, să oferim publicului un
spectacol sportiv auto-moto la standarde internaționale. (sursa: 4V Rally Raid Romania)