vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea, activități de prevenire și informare sub genericul ”Vacanță în siguranță”

IPJ Vrancea, activități de prevenire și informare sub genericul ”Vacanță în siguranță”

În perioada iunie – septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea desfășoară activități în cadrul Campaniei naționale ,,Vacanță în siguranță” pentru a preveni victimizarea minorilor și pentru conștientizarea comunității vrâncene cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive.

Astfel, pe parcursul săptâmânii trecute, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranța Școlară și cei din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu specialiști din cadrul Agenței Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați au desfășurat activități de prevenire la Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” din municipiul Focșani,  în contextul  Proiectului ,,Școala de vară”. Elevii au participat la jocuri interactive adaptate vârstei lor, din care au învățat cum să circule corect pe stradă, fiindu-le totodată prezentată semnificația indicatoarelor rutiere și exersată traversarea regulamentară cu ajutorul covorașului tematic. De asemenea, polițiștii au pus la dispoziția elevilor laboratorul mobil de educație rutieră și au organizat jocuri educativ-interactive cu implicarea activă a acestora, în scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere. Într-o atmosferă nonformală  au fost organizate jocuri și simulări, cu scopul de a transmite informații utile cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate pentru a fi în siguranță, punându-se accent pe prevenirea plecărilor voluntare de la domiciliu și influența negativă a unui anturaj necorespunzător. Astfel de întâlniri interactive vor continua pe tot parcursul vacanței școlare, pentru a crește gradul de conștientizare al elevilor, temele abordate fiind: prevenirea victimizării minorilor-bullying-ului, prevenirea delincvenței juvenile, siguranța online și siguranța rutieră. O activitate deosebită pentru copiii din cadrul întâlnirii a reprezentat-o Laboratorul de Educație Rutieră. Cei mici au adresat polițiștilor întrebări, iar polițiștii au răspuns curiozităților acestora și le-au împărtășit din experiența lor

Recomandările polițiștilor:

Explicați copilului că trebuie să vă ceară acordul, dacă dorește să plece în vizită sau să primească acasă colegi și prieteni pentru a petrece timpul împreună;

Supravegheați activitatea copilului dumneavoastră pe internet. Folosiți mecanisme de control parental și instalați instrumente de filtrare a  informațiilor accesate pe internet.

Recomandări generale pentru copii:

  • Nu răspundeți cu violență la agresivitatea altor copii și nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament neadecvat! Dacă vă simțiți în pericol, cereți ajutorul adulților din familie sau, la nevoie, chiar de pe stradă și sunați la 112!
  • Fiți atenți când sunteți abordați de persoane străine! Respingeți orice apropiere sau atingere din partea unor necunoscuți, nu consumați dulciuri sau sucuri oferite de aceștia! Refuzați alcoolul!
  • Aveți grijă de lucrurile voastre, nu le lăsați nesupravegheate sau neasigurate, deoarece pot tenta pe răufăcători, care vi le pot fura!
  • Nu vă urcați în mașinile necunoscuților și nu îi însoțiți pe stradă, indiferent de motivul invocat de ei! Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător!
  • Dacă sunteți singuri acasă, nu permiteți accesul în casă unor persoane necunoscute!
  • Nu plecați de acasă fără acordul părinților/adulților din familia voastră! Anunțați-i unde, cu cine și până când stați! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu