La sfârșitul anului trecut, Primăria Focșani a preluat în domeniul public fostul cinematograf „Unirea”, de pe strada Republicii Nr. 18. Acesta s-a aflat în domeniul privat al statului și administrarea RADEF România Film și a fost preluat prin protocol, cu obligația ca, în termen de maxim patru ani Primăria Focșani să asigure prin investițiile necesare reabilitarea, dotarea și modernizarea sălilor de spectacole. Fostul cinematograf „Unirea” are o capacitate de 100 de locuri. Acum, municipalitatea vrea să-l treacă în administrarea Ansamblului „Țara Vrancei”, care păstorește și Cinematograful „Balada”, pentru reabilitarea lui pe fonduri PNRR, componenta „Valul Renovării”. Șefii de la Serviciul Proiecte din cadrul Primăriei Focșani consideră că doar așa se vor putea obține banii necesari pentru renovare.