sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateMinisterul Sportului: Proiectul ”Hercules”, sport și distracție pentru copii

Ministerul Sportului: Proiectul ”Hercules”, sport și distracție pentru copii

În perioada 25 iulie – 19 august, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline. Pentru această primă ediție, care va fi dezvoltat și permanentizat pe durata vacanțelor școlare, 32 de direcții județene, precum și Direcția pentru Sport a Municipiului București, sunt implicate cu toate resursele pe care le dețin, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului. “Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major, și mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetățeni, la guvernanți, este deschisă către sport. Recentele performanțe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulația perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor și juniorilor sunt soluția pentru o Românie sănătoasă, puternică și performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideți la sport!” (Eduard Novak – Ministrul Sportului)

Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: rugby, scrimă, atletism, natație, baschet, gimnastică aerobică, artistică și ritmică, tir cu arcul, karate, badminton, tenis de masă, handbal, arte marțiale, orientare, ciclism, triatlon, dans sportiv, kaiac-canoe, volei, tenis de câmp, hochei pe gheață, judo, patinaj role, lupte, fotbal și minifotbal, baseball, taekwon-do ITF și șah. Cursurile de inițiere vor fi susținute de peste 160 de antrenori cu bogată experiență de la nivel local, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi inițiați copiii diferă de la județ la județ, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local. Aceste informații, precum și cele privind antrenorii, locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.

Pentru mai multe relații: 0751.100.878 – Lucica Dulcescu, 0764.080.100 – Cătălin Florin Chiper

www.sport.gov.ro

www.proiectulhercules.ro

https://www.facebook.com/djstvrancea  (sursa: Direcția Județeană pentru Sport Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu