Pe fondul creșterii semnificative a numărului incendiilor de vegetație uscată în semestrul I al anului curent, produse ca urmare a utilizării focului deschis, pentru curățarea terenurilor, în condiții de vânt, cât și a temperaturilor foarte ridicate, care s-au înregistrat în ultima perioadă, reamintim că ”ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE STRICT INTERZISĂ!”
În ciuda numeroaselor semnale de alarmă privind pericolul pe care îl reprezintă incendierea vegetației uscate, cetățenii continuă să recurgă la igienizarea terenurilor prin utilizarea focului deschis și arderea resturilor vegetale.În anumite situații, cei care au recurs la astfel de metode de igienizare și-au pus în pericol viața și bunurile materiale, uneori ducând chiar la tragedii. De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă un real pericol și pentru faună, de multe ori viețuitoarele neavând nicio șansă în fața flăcărilor.
Conform legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, persoanele fizice şi juridice au obligativitatea de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi fără informarea, în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.
Arderea vegetației pajiștilor permanente este STRICT INTERZISĂ (se sancționează în conformitate cu art. 14, alin. 1, lit. f din OUG 34/2013, cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 25.000 la 50.000 lei pentru persoanele juridice).
Aprinderea focului în fondul forestier național în alte locuri decât cele special amenajate și marcate ori la o distanță mai mică de 30 metri de limita pădurii se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, în conformitate art. 9, lit. b, Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice fondului forestier, în zonele limitrofe acestuia, precum și în vegetația forestieră din afara fondului forestier se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, în conformitate art. 10, lit. a, Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Atragem atenția că arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, dacă pune în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare.
Arderea miriștii, a vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută NUMAI după obținerea PERMISULUI DE LUCRU CU FOCUL emis de primărie în urma unei solicitări scrise în acest sens. (neobținerea permisului de lucru cu focul se sancționează în conformitate cu art. 1, punctul III, lit. r din HGR 537 din 2007, cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei). (SURSA: Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefect Nicușor Halici)