Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de caniculă (temperaturi de până la 40° – 42° Celsius) pentru întreg teritoriul elen, începând de sâmbătă, 23 iulie 2022. Valul de căldură, provenit din zona Europei de Vest şi a Nordului Africii, va afecta în principal vestul, centrul şi nordul Republicii Elene, insulele din sud-estul Mării Egee, precum şi arhipelagul insulelor Dodecaneze, efectele acestuia urmând a fi resimţite îndeosebi în zonele din interiorul ţării, astfel:
– vor fi afectate regiunile Macedonia centrală, Tesalia, Sterea şi peninsula Peloponez, temperaturile prognozate urmând a atinge până la 40 de grade Celsius, în timp ce în zonele din interiorul continentului acestea vor fi mai ridicate (41-42 de grade Celsius);
– pentru insulele Ionice, arhipelagul Dodecanez şi sudul Insulei Creta sunt prognozate temperaturi de la 35 până la 37 grade Celsius, în timp ce în restul insulelor elene temperaturile vor avea o valoare de la 33 până la 35 grade Celsius;
– în regiunea Attica (inclusiv capitala Atena) temperatura maximă va fi cuprinsă între 39 şi 40 grade Celsius, în timp ce în zonele de coastă aceasta va fi cu 3 până la 4 grade mai scăzută, datorită brizei marine.
Potrivit Serviciul de Meteorologie (EMY), valul prelungit de caniculă ar putea să afecteze R. Elenă până la sfârşitul lunii iulie 2022. Autorităţile elene avertizează că temperaturile ridicate şi, parţial, intensificările vântului vor favoriza în continuare apariţia unor incendii de vegetaţie. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (sursa: MAE)