În continuarea activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat cu privire la furtul unei biciclete electrice, faptă comisă în noaptea de 21 spre 22 iulie a.c., a fost identificat şi prins principalul bănuit – un bărbat de 29 de ani, din Vrancea.
Activităţile de cercetare au fost demarate de poliţiştii buzoieni imediat după ce un bărbat de 61 de ani, din Râmnicu Sărat, a sesizat că bicicleta electrică i-a fost sustrasă din boxa blocului în care locuieşte. În ziua de 23 iulie a.c., bănuitul a fost depistat în municipiul Râmnicu Sărat de către un echipaj de ordine publică şi a fost preluat pentru continuarea cercetărilor de poliţiştii de investigaţii criminale.
Pe parcursul investigaţiilor a rezultat că bărbatul ar fi forţat sistemul de asigurare al spaţiului de depozitare şi ar fi sustras vehiculul, estimat la 2500 de lei. Ulterior, ar fi ascuns vehiculul într-o zonă cu vegetaţie înaltă. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Poliţiştii au luat împotriva tânărului măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale iar tânărul urmează a fi prezentat unităţii de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă. (IPJ Buzău)