Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” vă invită în zilele de 11, 18 și 25 august 2022, la Biblioteca de Vacanţă, care se va desfăşura în Crângul Petrești între orele 16.00 şi 20.00. Aflat la cea de-a XIV-a ediţie, programul Biblioteca de Vacanţă îşi propune să ofere vrâncenilor activităţi de lectură, de împrumut de carte şi de petrecere a unui timp valoros alături de familie, de prieteni, de membrii comunităţii și de Biblioteca lor. Vă aşteptăm să vă bucuraţi de activităţile şi surprizele pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră: ateliere de lectură, desen în acuarelă și creioane colorate, hand-made, jocuri interactive pentru copii, desene pe asfalt, concursuri cu premii.
În cadrul programului Biblioteca de Vacanță, vom avea parteneri: Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, cu proiectul „Viitor în siguranță”; Centrul de Tineret Focșani din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, cu proiectul „Creativitate în comunicare”; Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Focșani, cu proiectul „Educație în sănătate”. Biblioteca de Vacanță oferă și în acest an comunității vrâncene posibilitatea de a petrece timpul într-un mod plăcut și valoros, în compania cărților, activităților ludice și artelor frumoase ce creează amintiri și momente unice pentru noi toți. (Biblioteca Județeană Vrancea)