La data de 3 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat trei percheziții domiciliare, în municipiul Focșani, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii trafic de persoane. Un bărbat a fost arestat preventiv. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, bărbatul, de 29 de ani, ar fi racolat prin metoda „loverboy” mai multe tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în folosul său, în județul Vrancea, dar și pe teritoriul altor state din Europa, respectiv Austria, Franța, Belgia, Elveția și Germania. Banii obținuți din activitatea infracțională ar fi fost folosiți de către acesta pentru achiziția unor bunuri. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe documente și înscrisuri, 2.100 de euro, două telefoane mobile, 10 grame de cannabis, 1 gram de cocaină și 2 grindere. În urma analizării materialului probator administrat în cauză, D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, pentru trafic de persoane și deținerea de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului. Ieri, 4 august, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (SURSA: IPJ Vrancea)
Bărbat arestat pentru trafic de persoane. Acesta racola tinere pe care le obliga să se prostitueze
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -