vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneANSVSA a dat amenzi de 2,8 milioane lei și a confiscat peste...

ANSVSA a dat amenzi de 2,8 milioane lei și a confiscat peste o tonă de produse alimentare, pe litoral, până acum

În perioada 27.06 – 08.08.2022, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 1.314 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, din 1.331 câte există la acestă dată catagrafiate. Au fost aplicate 283 de sancţiuni în valoare de 2.807.600 lei. Au fost emise o ordonanță de interzicere a activității şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii. De asemenea, a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 1.107,3 kg de produse alimentare (produse din carne, peşte, produse din peşte, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.

În urma acestor controale, s-au constatat deficiențe cu privire la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

Comandamentul Sezon Estival 2022 îsi desfăşoară activitatea pe zona litorală delimitată de localitățiile Corbu şi Vama Veche. Echipele Comandamentului Sezon Estival actualizează permanent catagrafia unităţilor de alimentaţie publică şi vânzare cu amănuntul, efectuează acţiuni de control oficial şi oferă consiliere agenţilor economici. Au fost intensificate acţiunile de control oficial la grădiniţe, tabere de copii, pensiuni şi unităţi de alimentaţie publică unde iau masa grupuri de copii.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call–Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie. (sursa: ANSVSA)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu