sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateEvenimentele din minivacanța de Sfânta Maria Mare, în siguranță, alături de jandarmi

Evenimentele din minivacanța de Sfânta Maria Mare, în siguranță, alături de jandarmi

Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, jandarmii vrânceni, alături de polițiști, pompieri și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acționa pentru siguranța cetățenilor, cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public, după cum urmează:

– Vineri și sâmbătă, în Piața Unirii din Municipiul Focșani, se va desfășura evenimentul cultural ,,August artistic”;
– Luni, la biserica din localitatea Vizantea Mănăstirească și la mănăstirile Mușunoaiele și Tarnița, cu ocazia slujbelor religioase;
– Luni, în Piațeta ,,Ion Dichiseanu’’ din Adjud, se va desfășura evenimentul ,,Ziua Adjudenilor de Pretutindeni’’;
– Luni, în localitățile Vulturu, Bălești și Poiana Cristei, vor avea loc manifestări cultural artistice cu ocazia zilelor comunelor;
– Luni, în comunele Bârsești și Reghiu, vor avea loc târguri tradiționale.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea face următoarele recomandări:
• participanţii să respecte măsurile stabilite de organizatori precum şi indicaţiile şi îndrumările jandarmilor;
• să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine;
• să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• să acorde o atenţie deosebită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale;
• dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție.

Jandarmii montani sunt prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice pentru îndrumarea, informarea și acordarea de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială. Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să ţină cont de o serie de recomandări cum ar fi:
– să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să desfăşoare activităţi de picnic doar în zonele special amenajate.
– să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul de urgență ,,112” în cazul producerii unor fapte de natură penală sau contravențională. (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu