După incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă, care a mistuit celebrul club Bamboo din București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intensificat acțiunile de control. Astfel, azi-noapte, peste 150 de cluburi, localuri și restaurante din întreaga țară au fost călcate de pompieri. În Vrancea, reprezentanții ISU au verificat 6 localuri, unde au găsit nereguli. Pompierii au dat amenzi și au stabilit termene de remediere a deficiențelor constatate. Acțiunile de control vor continua până pe data de 30 ianuarie, conform planului stabilit de IGSU.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, din dispoziția ministrului Afacerilor Interne, reprezentanții IGSU și ai MAI au verificat 162 de imobile din țară unde se desfășoară activități cu public numeros: cluburi, discoteci, restaurante. Echipele de control au dat 118 amenzi, în valoare totală de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor ce țin de apărarea împotriva incendiilor. Principalele aspecte urmărite de echipele de control au vizat: exploatarea instalațiilor electrice, funcționarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucționarea căilor de evacuare, instructajul angajaților, obținerea autorizației de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu. De asemenea, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, în perioada următoare, activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de localuri să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate,