sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePolițistul vrâncean anchetat de DNA pentru trafic de influență, trimis în judecată...

Polițistul vrâncean anchetat de DNA pentru trafic de influență, trimis în judecată în stare de arest preventiv

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 724/VIII/3 din 4 august 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ASANACHE-DAMIAN DANIEL CIPRIAN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul M.A.I. – Corpul de control al ministrului, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – 2 august 2022, în calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al ministrului, inculpatul Asanache-Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, martor, diferite sume de bani, inclusiv plata unei facturi de telefon de 3.700 lei, precum și suma de 15.000 lei. În schimbul banilor, a lăsat să se creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare, precum și ridicarea în grad a cuiva din familia respectivei persoane.
La data de 3 august 2022, inculpatul a primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Facem precizarea că această soluție procesuală reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, nefiind de natură să înfrângă, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție. (sursa: DNA)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu