vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicS-a aprobat o nouă majorare a salariilor din sectorul bugetar

S-a aprobat o nouă majorare a salariilor din sectorul bugetar

Guvernul a aprobat OUG prin care se acordă o majorare salarială angajaților din sectorul bugetar. Circa un milion de bugetari vor primi, începând din luna august, majorarea cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. ”Este o creștere în concordanță cu disponibilitatea bugetară și, desigur, o creștere în conformitate cu discuțiile pe care le-am avut cu partenerii noștri sociali și, desigur, ca urmare a deciziei pe care am luat-o la nivelul coaliției.”, a spus premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței Executivului de astăzi. „Criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă.”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de OUG. ”Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, majorări salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, având în vedere faptul că, în ultimii doi ani, drepturile salariale ale acestor persoane au fost înghețate, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, determinat de criza generată de pandemia de COVID-19, dar și de criza războiului din Ucraina. Majorările salariale se acordă începând cu luna august 2022, sub forma unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepția celui care ocupă funcții de demnitate publică și a celui încadrat la nivelul administrației publice locale.”, arată Ministerul Muncii într-un comunicat de presă. Excepții de la măsura creșterii salariilor sunt demnitarii, medicii si angajații din administrația publică. Salariile lor sunt la nivelul grilei din 2022 deja. Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că majorarea actuală cu 25% înseamnă o creștere intre 70 și 150 de lei pentru fiecare bugetar, în funcție de grila de salarizare. Potrivit calculelor oficiale, efortul bugetar pentru acest an, în contextul acestei majorări salariale, este de circa 2,1 miliarde de lei.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu