În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.55, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat în trafic, pe D.J. 241, în comuna Boghești, un autoturism condus de un bărbat de 33 ani, din comuna Podu Turcului, județul Bacău, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,72 MG/L alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie, acesta nefiind valabil pentru a circula pe teritoriul României. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. (IPJ Vrancea)