sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateComisia Europeană propune reducerea consumului de electricitate și plafonarea profiturilor companiilor care...

Comisia Europeană propune reducerea consumului de electricitate și plafonarea profiturilor companiilor care produc energie

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ținut un discurs despre ”Starea Națiunii”, în care a vorbit despre problemele majore pe care le traversează statele Uniunii Europene și nu numai, din cauza războiului din Ucraina și a majorării tarifelor la gaze și energie. Șefa Comisiei Europene a anunțat și măsurile care se vor lua la nivel european pentru a face față tuturor crizelor din această perioadă. Una dintre cele mai presante este criza energetică. Iată ce a spus șefa CE:

„Trebuie să scăpăm de această dependenţă de combustibil fosil din Rusia în întreaga Europă. După cum ştiţi, am fost de acord să umplem şi avem 84% din rezervele comune europene de gaze naturale, deci am depăşit ţinta, dar trebuie să diversificăm, ca să nu mai depindem de Rusia, către furnizori fiabili ca SUA, Norvegia, Algeria, etc. Anul trecut, gazul rusesc însemna 40% din gazele importate de noi, iar acum importul a coborât la 9%, dar Rusia continuă să manipuleze piaţa energetică din Europa şi preferă să ardă gazele în loc să le trimită Europei conform contractelor. Această piaţă nu mai funcţionează şi în plus criza climatică ne loveşte grav. Valuri de căldură au provocat secetă, iar centralele hidroelectrice şi nucleare au redus mult producţia. Preţurile au crescut de zece ori faţă de perioada de dinaintea pandemiei. Este foarte greu să ne descurcăm.

Milioane de europeni au această îngrijorare, dar vedem că europenii fac faţă acestor provocări. Sunt milioane de exemple de europeni care se adaptează noii realităţi. Şi vreau ca Uniunea Europeană să ia exemplul acestora oameni. Să reducem cererea în orele de consum de vârf, iar asta va face ca rezervele să dureze mai mult, iar preţurile să scadă. De aceea, propunem măsuri ca statele membre să îşi reducă consumul de electricitate. E nevoie de un sprijin ţintit. De aceea, propunem o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate cu cost redus. Aceste companii fac nişte profituri imense pe care nu le-au sperat niciodată şi nu vreau să mă înţelegeţi greşit. În economia noastră de piaţă, profiturile sunt bune, e bine că au profit, dar în aceste momente de criză nu e corect ca aceste firme să aibă profituri record, beneficiind de război, pe seama cetăţenilor. În aceste momente, profiturile trebuie să fie împărţite şi redirecţionate către cei care au nevoie de ele cel mai mult.

Datorită propunerii noastre, vom mobiliza peste 140 de miliarde de euro către statele membre, cu scopul de a atenua direct impactul acestei situații Și pentru că traversăm o criză a combustibililor fosili, industria combustibililor fosili are, la rândul său, o datorie specială. Marile companii din sectorul petrolului, gazelor și cărbunelui înregistrează și ele profituri uriașe. Trebuie să contribuie și ele, prin urmare, în mod echitabil, să plătească o contribuție de criză. Toate acestea sunt măsuri de urgență și temporare la care lucrăm și includ aici și discuțiile pe care le purtăm referitor la plafoanele tarifare. Trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru a reduce prețurile gazelor. Trebuie să asigurăm securitatea aprovizionării și, în același timp, să asigurăm competitivitatea europeană în lume. Așadar, vom elabora împreună cu statele membre un set de măsuri care vor ține seama de natura specifică a relației noastre cu furnizorii – și cu cei care nu sunt fiabili, cum ar fi Rusia, și cu cei care ne sunt prieteni de încredere, cum ar fi Norvegia. Am convenit cu prim-ministrul Store să instituim un grup operativ în acest sens, iar echipele au început deja să lucreze la acest proiect.

Avem pe agendă și un alt subiect important. Piața gazelor naturale s-a transformat dramatic: înainte gazul era transportat în principal prin gazoducte, în prezent volumul de GNL este în creștere. Însă valoarea de referință utilizată pe piața gazelor (TTF) nu a fost adaptată. Iată de ce Comisia va face eforturi pentru a se stabili o valoare de referință mai reprezentativă. În același timp, știm și că întreprinderile din sectorul energetic se confruntă cu probleme grave de lichidități pe piețele la termen ale energiei electrice, ceea ce riscă să afecteze funcționarea sistemului nostru energetic. Vom colabora cu autoritățile de reglementare a pieței pentru a atenua aceste probleme prin modificarea normelor privind garanțiile reale și prin luarea de măsuri pentru a limita volatilitatea prețurilor pe piața intrazilnică. Iar în octombrie vom aduce modificări cadrului temporar privind ajutoarele de stat pentru a permite furnizarea de garanții de stat, veghind, totodată, la menținerea unor condiții de concurență echitabile.

Aceștia sunt primi pași pe care îi putem face. Însă trebuie nu numai să facem față acestei crize imediate, ci și să privim spre viitor. Organizarea actuală a pieței energiei electrice, bazată pe ordinea de merit, nu mai este echitabilă pentru consumatori. Aceștia ar trebui să poată profita de beneficiile care rezultă din utilizarea surselor regenerabile de energie, care au costuri reduse. Prin urmare, trebuie să punem capăt influenței dominante a gazului asupra prețului energiei electrice. În acest sens, vom realiza o reformă profundă și cuprinzătoare a pieței energiei electrice. Aș dori să subliniez încă un aspect important. În urmă cu o jumătate de secol, în anii ’70, lumea s-a confruntat cu o altă criză a combustibililor fosili. Unii dintre noi ne amintim de weekendurile fără mașini, menite să ne permită să facem economii de energie. Cu toate acestea, am continuat să mergem înainte pe același drum. Nu am renunțat la dependența noastră de petrol. Mai mult, combustibilii fosili au fost chiar subvenționați masiv. Am greșit făcând acest lucru, iar consecințele au fost nefaste nu numai pentru climă, ci și pentru finanțele noastre publice și pentru independența noastră. O greșeală pentru care plătim și astăzi. Doar câțiva vizionari au înțeles că înșiși combustibilii fosili erau adevărata problemă, nu doar prețul acestora. Printre acești vizionari s-au numărat prietenii noștri danezi.

Când a izbucnit criza petrolului, Danemarca a început să investească masiv în valorificarea energiei eoliene. Danemarca a pus atunci temeliile pe care și-a construit poziția de lider mondial în acest sector și a creat zeci de mii de noi locuri de muncă. E un exemplu demn de urmat! Nu trebuie să căutăm soluții care să ne ajute doar o vreme, ci să facem o schimbare de paradigmă, să îndrăznim un salt în viitor.”, a spus Ursula von der Leyen.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu