Astăzi, 18 septembrie, Vrancea va fi gazda unui alt eveniment sportiv deosebit, care va alinia la start 200 de sportivi legitimați la cele mai importante cluburi ciclistice din țară, iar Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea este partener.
Competiției, (formată dintr-un traseu scurt -78 de kilometri și 330 m. elevație și un traseu lung -128 de kilometri și 1.275 m. elevație) – etapă de Cupă națională la șosea, organizată de Asociația Alpha Mind Cycling Team, i se vor alătura polițiștii rutieri și de ordine publică, pentru prevenirea unor evenimente nedorite. Echipaje de poliție se vor deplasa de-a lungul turului pe de o parte, iar intersecţiile principale ce converg traseului de deplasare vor fi asigurate de polițiști rutieri şi de ordine publică. Totodată, un echipaj în adâncime va asigura defluirea vehiculelor pe traseul de deplasare. Premergător sosirii cicliștilor se va elibera traseul de obstacole şi se vor asigura startul şi sosirea acestora. Pe această cale, adresăm rugămintea proprietarilor de autovehicule de pe traseul cursei care va avea startul și sosirea în municipiul Focșani și va trece prin Boloteşti, Ţifeşti, Ireşti, Vidra, Câmpuri, Vizantea Livezi şi Panciu să le parcheze în curtea imobilelor sau total în afara părții carosabile, pentru a contribui la reducerea riscului de accidentare a cicliștilor și nu numai! Facem, așadar, un apel la locuitori şi şoferi să respecte indicaţiile polițiștilor de pe traseu pentru buna desfăşurare a turului şi pentru evitarea unor eventuale accidente. Pentru că susținem educația, sănătatea, mișcarea pe două roți, încă de la startul care va avea loc în Focșani – Piața Unirii, polițiști rutieri și de ordine publică vor fi angrenați în măsurile de ordine și siguranță publică, precum și în asigurarea fluenței traficului rutier și a siguranței caravanei cicliste pe întregul traseu. (SURSA: IPJ Vrancea)