sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneOțet din vin retras de pe piață: era acid acetic cu apă

Oțet din vin retras de pe piață: era acid acetic cu apă

Analizele de laborator efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecia Consumatorului au scos la iveală faptul că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, ”Oţet din Vin SEINEANA”, este acid acetic. ”În urma unor verificări desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu aproximativ 3 luni în urmă, în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul ”Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs”, transmite ANPC prin intermediul unui comunicat de presă.

Prin urmare, comisarii ANPC au decis retragerea de la comercializare a sortimentului respectiv de oțet. Deși produsul era prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin, s-a constatat că nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă. ”Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens. (…) Ca atare, măsura opririi temporare de la comercializare a fost transformată în cea de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului ”Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, valabilă pentru toate magazinele lanţului Lidl, de pe teritoriul ţării”, se precizează în comunicatul ANPC.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu