Voluntarii Centrului pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice de la Petrești au eliberat în mediul său natural un exemplar de vânturel roșu (Falco tinnunculus). Pasărea fusese adusă rănită la centrul din Petrești, unde a beneficiat de îngrijire adecvată. Potrivit specialiștilor, vânturelul roșu este un șoim de talie medie, iar când vânează, zboară la punct fix cu coada răsfirată în formă de evantai și bătăi rapide de aripi. ”Este o specie urbanizată, apare lângă drumuri, în parcuri, chiar și în centrul orașelor. A fost găsit lângă Focșani, în luna iulie. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind rănit la o aripă. După o perioadă lungă de îngrijiri și recuperare în volierele de exerciții, a fost eliberat.”, potrivit reprezentanților Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice.