sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneViteze record pe drumurile din Vrancea. Trei șoferi au rămas fără permis...

Viteze record pe drumurile din Vrancea. Trei șoferi au rămas fără permis din cauză că au călcat accelerația

Și în acest weekend, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost prezenți în teren și au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

 În ultimele 48 ore, poliţiştii vrânceni au organizat două acţiuni tip “Blitz”, între orele 16.00-19.00, în Adjud iar duminică, între orele 15.00-19.00, pe Drumul Național 2 E85 – limita cu județul Buzău. Pe parcursul celor două acțiuni, au fost legitimate și verificate peste 200 de persoane, fiind controlate aproximativ 230 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 21000 lei, reținute 8 permise de conducere (2 pentru consum de alcool și 6 pentre depășirea vitezei legale) și retrase 4 certificate de înmatriculare. Totodată a fost constatată o infracţiune la regimul rutier. Referitor la depășirea vitezei legale admise, cele mai mari viteze înregistrate de aparatele radar/Trucam au fost :

153 km/oră – un autoturism condus de bărbat de 22 de ani, din Republica Moldova, a fost depistat la volanul unui autoturism care rula în afara localității Dumbrăveni.

123 km/h – un autoturism condus de un bărbat,de 67 ani, din județul Brăila, în localitatea Pufești.

119 km/h – un autoturism condus de un bărbat, de 51 ani, din Focșani, în localitatea Urechești.

Bărbații au fost sancționați contravențional conform OUG 195/2002 iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 90 zile.

Vă reamintim faptul că polițiștii vrânceni sunt în permanență pe drumurile publice din județ pentru menținerea climatului optim de siguranță rutieră și de ordine publică.(SURSA: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu