40.450 de copii și 10.000 de adulți sunt beneficiarii celor 2.000 de activități preventive desfășurate, la nivel național, în cadrul campaniei de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”. În 53,2% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111, solicitanții au fost minori, care au beneficiat de consiliere psihologică în vederea reechilibrării emoționale, prevenirea agresiunii sexuale și informare cu privire la campanie. Peste 9.000 de vizualizări s-au înregistrat, lunar, pe platforma online dedicată copiilor https://www.116111.ro/AtingeriNedorite/, care prezintă informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri consiliate de Asociația Telefonul Copilului (editate pentru respectarea anonimatului).
Campania „Atingeri Nedorite” a fost inițiată și implementată de Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury360, în perioada 16 noiembrie 2021 – 31 mai 2022. Adjunctul Interimar al Șefului Misiunii SUA, Shane Dixon, a declarat: „Eforturile noastre comune de a sprijini campania de prevenire a agresiunii sexuale asupra copiilor au demonstrat, încă o dată, impactul și eficiența unei abordări integrate. Reunindu-ne forțele cu colegii și partenerii noștri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Asociației Telefonul Copilului, am arătat cât de important este să oferim o voce celor care nu se pot apăra singuri și să punem la dispoziție mecanisme de raportare care să permită tinerilor vulnerabili să se facă auziți sau să le dea curaj adulților să vorbească în numele acestora. Această campanie a ajuns la un număr impresionant de oameni și, pe viitor, mulți dintre ei vor duce mai departe acest mesaj împotriva atingerilor nedorite, a abuzului și a violenței. Rămânem la fel de dedicați angajamentului nostru față de aceste inițiative de conștientizare, care completează eforturile noastre comune în domeniul investigativ și reprezintă un element cheie al cooperării noastre bilaterale în domeniul aplicării legii. Rezultatele vizate și obținute ale campaniei de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor Atingeri Nedorite au fost reprezentate de creșterea nivelului de informare al copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale acestuia, precum si încurajarea raportării și solicitării serviciilor de informare și consiliere oferite prin intermediul liniei europene de asistență pentru copii Telefonul Copilului 116111.”
Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, comisar-şef de poliţie Sorin STĂNICĂ: „Campania Atingeri Nedorite și-a atins obiectivul. Și nu o spunem noi, polițiștii, ci o spun cifrele. Din analiza infracțiunilor de agresiune sexuală cu victime minori realizată la nivelul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a rezultat faptul că majoritatea acestora au fost săvârșite de autori cunoscuți, multe fiind comise în mediul familial. Prin mesajele transmise, am reușit să convingem adulții care cunoșteau cazuri de agresiune sexuală asupra unor minori să vină și să raporteze, iar acest lucru ne motivează să continuăm activitatea pe această linie. Au fost situații în care victimele au fost agresate în mod repetat de același autor, ani la rând, până când au luat decizia de a sesiza. Cazurile neraportate nu înseamnă că faptele nu se petrec, ci ele pot avea urmări foarte grave, la nivelul întregii comunități, dacă nu luăm măsuri. Nu este ușor, dar credem că doar împreună putem găsi soluții astfel încât copiii noștri să crească într-o societatea sănătoasă. Mulțumim partenerilor noștri, Asociația Telefonul Copilului, pentru sprijinul acordat în consilierea victimelor și familiilor acestora, precum și Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, fără de care demersul nostru nu ar fi avut ecou.”
”Copiii victime ale agresiunii sexuale au nevoie de mult curaj ca să vorbească despre abuzurile la care au fost supuși, cu atât mai mult cu cât constatăm cu îngrijorare tendința de scădere a vârstei victimelor, în peste 75% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111 acestea având vârste cuprinse intre 6 si 12 ani. Atunci când avem mai multe voci curajoase care se exprimă, atât victime, cât și persoane care cunosc astfel de cazuri, putem să începem să generăm o schimbare la nivelul percepțiilor greșite, tendinței de a judeca si stigmatizării, de care victimele suferă atât de mult. Iar campania Atingeri Nedorite a contribuit semnificativ la concretizarea unui pas important în acest proces de schimbare.”, a afirmat și Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.
Printre beneficiarii celor 2.000 de activități s-au aflat 40.450 de copii și 10.000 de adulți, iar direcțiile de acțiune au vizat responsabilizarea părinților/tutorilor legali asupra obligației de a ocroti minorii sub toate aspectele, creșterea gradului de informare al minorilor și cadrelor didactice asupra acestui tip de abuz și responsabilizarea specialiștilor din structurile de asistență socială asupra consecințelor abuzurilor sexuale. Numărul sesizărilor privind infracțiunile de agresiune sexuală asupra unui minor au crescut cu aproximativ 30%, pe perioada implementării campaniei, prin raportare la aceeași perioadă a anului 2021. În urma cazurilor înregistrate de Asociația Telefonul Copilului, în perioada noiembrie 2021 – mai 2022, 86,5% dintre victimele abuzului sexual au fost fete si 13,5% băieți. Aproximativ 75% dintre copiii supuși agresiunii sexuale au provenit din familii nucleare, iar 15% dintre aceștia din familii monoparentale, respectiv familii extinse. Agresorii copiilor au fost: 29,8% unul dintre părinți sau concubinul/concubina unuia dintre părinți, 49,3% alți membri ai familiei extinse, 20,9% persoane necunoscute. În doar 15% dintre cazurile înregistrate, situația era cunoscută de către o altă persoană (părinți, familia extinsă, prieteni), acestea având loc în urmă cu mult timp, cu caracter continuu. În 53,2% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111, solicitanții au fost minori, iar în 46,8%, solicitanții au fost persoane adulte (vecini, cunoștințe sau membri ai familiei extinse). În situațiile în care solicitantul a fost minor, acesta a beneficiat de consiliere psihologică, în vederea reechilibrării emoționale, prevenirea agresiunii sexuale, informare cu privire la campanie, solicitările de intervenție fiind efectuate preponderent de către adulți. (sursa: Poliția Română)