sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePercheziții într-un dosar de camătă

Percheziții într-un dosar de camătă

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, efectuează 42 de percheziții, în vederea destructurării a două grupări infracționale organizate, specializate în acordarea de bani cu camătă.

Din probatoriile administrate a rezultat faptul că, la începutul anului 2021, în municipiul Iași, s-ar fi constituit două grupări infracționale organizate, în scopul acordării de împrumuturi bănești, cu camătă cuprinsă între 20 și 120%, uneori camăta ajungând la 400%. Membrii celor două grupări  infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile. Astfel, următoarele categorii de persoane s-ar fi împrumutat de la membrii celor două grupuri infracționale organizate: persoane care ar deține imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și persoane care ar săvârși diverse infracțiuni.

După identificarea persoanelor pretabile acordării de împrumuturi, membrii grupării le-ar fi verificat prin diverse legături, în ceea ce privește posibilitatea acestora de a returna împrumuturile sau posibilitatea obținerii unor importante suprafețe de teren. În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate. După acordarea împrumuturilor, membrii celor două grupări infracționale ar fi început să pună presiune asupra persoanelor vătămate, în scopul recuperării sumelor împrumutate și a cametelor, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență sau la lipsiri de libertate. Pentru a da o aparență de legalitate a împrumuturilor, membrii grupării infracționale ar fi determinat persoanele vătămate să încheie inițial contracte de împrumut, în care era trecută suma împrumutată și camăta, iar ulterior ar fi încheiat contracte de dare în plată, prin care ar fi intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeau și de 10 ori valoarea împrumutului acordat.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. SUCEAVA, B.C.C.O. GALAȚI, B.C.C.O. BACĂU, S.C.C.O. VASLUI, S.C.C.O. BOTOȘANI, S.C.C.O. VRANCEA și al jandarmilor din cadrul G.M.J. Bacău și din cadrul I.J.J. Iași. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic și de Criminalistică și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor – I.G.P.R. (Poliția Română)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu