sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăComuna meaGOLESTIAlcoolul la volan aduce dosar penal

Alcoolul la volan aduce dosar penal

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 15:28, polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Panciu au oprit în trafic, pe strada Grivița din localitate, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 29 octombrie a.c., ora 18:31, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe DN2-E85, în comuna Golești, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 ani, din municipiul București, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Vrancea / foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu