sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateMoarte violentă la Bolotești. Cazul este anchetat ca accident de muncă

Moarte violentă la Bolotești. Cazul este anchetat ca accident de muncă

O persoană și-a pierdut viața după ce a fost surprinsă de instalația de evacuare a rumegușului dintr-un siloz. Evenimentul a avut loc astăzi, 1 noiembrie, în comuna Bolotești. Pompierii au fost alertați în jurul orei 11:15. În cel mai scurt timp, la fața locului, s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD, precum  și 1 autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Totodată, la locul evenimentului a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ). La sosirea forțelor de intervenție, din nefericire, victima de sex masculin, în vârstă de 20 de ani, nu mai prezenta semne vitale, echipajul SAJ declarând decesul. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea persoanei rămasă surprinsă în utilaj. La locul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin în vârstă de 28 de ani, care a suferit atac de panică, ulterior, aceasta fiind transportată cu ambulanța SMURD la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Vidra. (SURSA: ISU Vrancea)

Poliția spune că în cauza a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate in muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate in muncă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu