În perioada 25 – 29 ianuarie a.c, polițiștii vrânceni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind constatate următoarele:
La data de 25 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Valea Sării s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia fag din suprafața de teren cu vegetație forestieră proprietate altui proprietar.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 25 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Valea Sării, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia salcâm, din suprafața de teren cu vegetație forestieră ce aparține altui bărbat din aceeași localitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 26 ianuarie a.c., pe raza comunei Tătăranu a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitara material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență.
În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Poiana Cristei s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia fag.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că o femeie din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de pădure pe care o deține.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia salcâm de pe o suprafață de teren – pășune împădurită.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia anin, dintr-o suprafață de teren – pășune împădurită.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia carpen din suprafața de pădure aparținând altui bărbat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia anin.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 27 ianuarie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Bârsești, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din suprafața de pădure aparținând altui bărbat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
La data de 28 ianuarie a.c., ora 11.45, pe raza orașului Odobești a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitara material lemnos (lemn de foc), care nu corespundea din punct de vedere al speciei cu datele menționate în avizul de însoțire prezentat.
În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos în cauză.
La data de 28 ianuarie a.c., ora 14.00, pe raza comunei Urechești a fost identificat un bărbat din comuna Slobozia Bradului, care transporta cu o autoutilitara material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență.
În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport.
La data de 29 ianuarie a.c., ora 14.45, pe raza orașului Mărășești, în zona barajului „Călimănești”, au fost identificați doi bărbați din localitate, care transportau cu atelaje hipo material lemnos fără documente legale de proveniență.
Cei doi au fost sancționați contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos.
IPJ Vrancea