vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieConsiliul Local Focșani va premia sportivii participanți la Cupa Vrancei la gimnastică/...

Consiliul Local Focșani va premia sportivii participanți la Cupa Vrancei la gimnastică/ Dublarea sumei, nou motiv de dispute politice

Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii locali focșăneni au aprobat alocarea sumei de 26.840 lei de la bugetul local pentru premierea sportivilor participanți la Cupa Vrancei la gimnastică. Competiția este înscrisă în calendarul oficial al Federației Române de Gimnastică și este organizată de CSS Focșani. La competiția ce va avea loc la Focșani, în perioada 11-12 noiembrie, vor participa sportivi juniori III de la cele mai bune cluburi de gimnastică din țară. Inițial, proiectul prevedea alocarea sumei de 15.140 de lei: 3.440 lei pentru materiale și 11.700 lei pentru premii. Consilierii locali au dublat, însă, valoarea premiilor. Consilierul PNL Victor Dumitru a propus un amendament în acest sens: de la 11.700 lei la 23.400 lei. Amendamentul a iscat critici din partea PSD, iar primarul Cristi Misăilă a prins din ”zbor” subiectul și a susținut că administrația focșăneană, condusă de el, este singura care susține financiar sportul vrâncean. Mai mult, primarul a declarat că administrația județeană, condusă de liberalul Cătălin Toma, nu ar susține decât cu sume infime sportul vrâncean. De aici a urmat un nou schimb de replici arțăgoase între pesediști și peneliști pe marginea acțiunilor Consiliului Județean în favoarea sportului (?!?). Cristi Misăilă a întrebat câți bani a alocat CJ Vrancea pentru sportul vrâncean, cu referire directă la actuala conducere a Consiliului Județean (de 2 ani), dar a omis să întrebe câți bani a alocat aceeași instituție pentru sportul vrâncean din 1992 și până în 2020, perioadă în care CJ Vrancea a fost condus de PSD (cu mulți ani de mandat în dreptul fostului său șef de partid și de serviciu, Marian Oprișan). Până la urmă, proiectul cu alocarea banilor pentru Cupa Vrancei la gimnastică (cu valoarea premiilor dublată) a fost votat de către toți consilierii locali participanți la ședința de astăzi: PNL, PSD, USR.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu