sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaAlegeri interne, sâmbătă, la PSD Vrancea. Echipa de conducere va fi formată...

Alegeri interne, sâmbătă, la PSD Vrancea. Echipa de conducere va fi formată din pesediști agreați de Nicușor Halici

Conferința județeană a PSD Vrancea va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie. Alegerile interne nu vor avea parte de surprize, președintele interimar Nicușor Halici fiind singurul candidat la șefia organizației (cel puțin așa se știe până acum). Acesta vrea ca Biroul Permanent Județean să fie compus din pesediști fideli lui, în general oameni fideli lui Marian Oprișan până de curând (unii nu au depășit acest stadiu nici acum). La adunarea de alegeri de sâmbătă ar putea participa o parte din ”greii” partidului, precum Marcel Ciolacu, Paul Stănescu sau Mihai Tudose.

Adunările de alegeri din organizațiile locale nu s-au finalizat, încă, acestea fiind coordonate, în totalitate, de Nicușor Halici și apropiații săi. În toate fotografiile postate pe Facebook, lângă Halici apar doi consilieri județeni: Constantin Guguianu și Vasile Melinte. Pe alocuri mai apare șeful Cancelariei Prefectului, Cătălin Răducanu. La câteva astfel de ședințe din teritoriu a participat și deputatul Laurențiu Marin. Foarte rar, deputatul Elena Stoica. În unele organizații locale, președinții / primarii PSD nu sunt pe placul lui Nicușor Halici. Printre acestea se numără organizațiile municipale Focșani și Adjud, unde nu s-au desfășurat, până astăzi, alegerile interne. La Focșani, însă, nu poate trece peste primarul Cristi Misăilă, care a tras partidul după el la alegerile locale din 2020. De altfel, Misăilă a renunțat să mai candideze la funcția de președinte al PSD Vrancea, însă va prelua, potrivit unor surse, atât funcția de președinte al PSD Focșani cât și cea de prim-vicepreședinte al PSD Vrancea. ”La Focșani nu sunt finalizate unele sectoare”, potrivit lui Nicușor Halici, și din acest motiv nu s-a stabilit data conferinței municipale de alegeri. De asemenea, Nicușor Halici ar vrea să ”spargă” influența fostului deputat Victor Roman în organizația PSD Adjud și în organizațiile din comunele din nordul județului. Halici și-ar dori un alt președinte la PSD Adjud, poate pe fostul viceprimar Claudiu Cristea, pentru a putea prelua controlul asupra organizațiilor din zona respectivă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu