Sirmanca Beladi, născută Fekete, este o supraviețuitoare a căminului spital de la Cighid, ajungând acolo la vârsta de 3 ani, în 1986. „La Cighid au murit 138 de copii în 2 ani, din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. Uneori mă duc să-i vizitez la cimitir și mă întreb de ce m-a salvat Dumnezeu tocmai pe mine. Dar sunt foarte bucuroasă că sunt o supraviețuitoare și știu: într-o zi vreau să fiu îngropată în același loc, pentru a fi pentru totdeauna alături de prietenii mei.”
Recent, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea: România și Germania. Societatea civilă din Europa cere justiție pentru acești copii și protecție sporită pentru minori. O inițiativă elvețiană la care s-au raliat alte 20 de țări – Justice Initiative – a depus în octombrie 2021 o moțiune la Consiliul Europei, prin care solicita recunoașterea, repararea și prevenția abuzurilor asupra copiilor în Europa. În urma mărturiei Sirmancăi Beladi, se va crea o comisie specială din partea Consiliului Europei, care va veni în România pentru a verifica situația acestor abuzuri, urmând să se decidă dacă moțiunea va trece în Parlamentul Europei, unde va fi supusă votului europarlamentarilor. ”Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1986, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu vroia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții. Asistentele nu ne dădeau haine, eram dezbrăcați, nu exista încălzire, primeam doar puțină mâncare foarte rea și eram lăsați în întuneric împreună cu șobolanii care ne mâncau de vii. O amintire urâtă pe care o am este aceea că noi, copiii, plângeam mult pentru că asistentele ne lăsau goi în paturi pline cu urina noastră și în fecalele noastre. Mulți dintre noi au fost, de asemenea, bătuți și violați de o parte din personal, iar noi eram prea mici ca să ne apărăm singuri. (…) Recent am aflat că fosta directoare a instituției din perioada comunistă încă lucrează ca medic. Nu se simte vinovată, nu îi pare rău pentru ce a făcut și nimeni nu face nimic. Aproape o jumătate de milion de copii au fost în astfel de instituții și nimeni nu știe câți dintre ei au murit sau dacă au nevoie de ajutor.”, povestește Sirmanca Beladi.
Articolul integral cu acest subiect îl găsiți pe PRESShub.
