sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdjudFOTO Se redeschide Muzeul din Adjud

FOTO Se redeschide Muzeul din Adjud

Miercuri, 23 noiembrie, la ora 11:00, se va redeschide Muzeul din Adjud. Amenajat în clădirea Bibliotecii Municipale „Elena Lahovary” din parcul central, muzeul cuprinde descoperiri arheologice, documente și informații din Adjud și din localitățile care au aparținut fostului Ținut al Adjudului, dar și din fostul Ținut al Tecuciului, astăzi parte componentă a județului Vrancea. Alături de obiecte descoperite în Adjud, Adjudu Vechi, Șișcani și Domnești Sat, muzeul adăpostește importante piese descoperite pe fascinanta Vale a Domoșiței, la Văleni, Viișoara, Ruginești, Anghelești, dar și pe malul stâng al Siretului, în Satul Lespezi.

Punctul muzeal din Adjud cuprinde și o bogată colecție de floră și faună din Lunca Siretului și din zona montană, organizată pedagogic, pentru a servi ca material didactic instituțiilor de învățământ. Nu în ultimul rând, spațiul a fost gândit ca o introducere în istoria locului, o carte de vizită pentru cei care doresc să înțeleagă trecutul și prezentul arealului geografic din nordul județului Vrancea. Din acest punct de vedere, muzeul a rezervat un loc savantului Sava Athanasiu, născut în Satul Ruginești, crescut în Satul Văleni și ajuns unul dintre cei mai mari geologi ai lumii. Dacă familia Giurescu a dat trei academicieni, în trei generații succesive, familia Athanasiu din Ruginești a dat 3 academicieni în două generații: Sava Athanasiu și doi dintre fii săi, Ion și George, geologi la rândul lor, au fost membrii ai Academiei Române, caz rarisim în istoria Academiei. Punctul muzeal care se va deschide miercuri este doar începutul transformării Muzeului din Adjud, căruia i se va adăuga o filială cu specific etnografic în Adjudu Vechi. (sursa: Muzeul Vrancei)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu