duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateȘase deținuți de la Penitenciarul Focșani au vizitat Mănăstirea Dălhăuți

Șase deținuți de la Penitenciarul Focșani au vizitat Mănăstirea Dălhăuți

Serviciul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Focsani a derulat, în data de 25.11.2022, proiectul de activitate moral-religios “Pelerinaj constant și ziditor de suflete, la mănăstiri și biserici”, în colaborare cu maica stareţă, stavrofora Emanuela Enea, cu scopul îndeplinirii  nevoilor spirituale ale persoanelor private de libertate. Prezentul demers educativ s-a desfășurat la Mănăstirea Dălhăuți şi s-a dovedit foarte eficient pentru cele şase persoane custodiate, prin participarea la Sfânta Liturghie, un ajutor fundamental pentru viaţa post-detenţie. Acestea au acumulat informaţii de interes din istoricul mănăstirii și și-au exprimat sentimentul religios.

Astfel, sub coordonarea preotului capelan şi a membrilor din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, au fost vizitate biserica din lemn, perimetrul istorico-bisericesc al muzeului mănăstirii și s-au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Activitatea s-a finalizat printr-o conversaţie duhovnicească cu persoanele private de libertate, susţinută și ghidată constructiv de către preotul capelan şi ceilalţi membri din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, concretizȃndu-se într-un real urcuș duhovnicesc în această perioadă a Postului Nașterii Domnului. (scms de poliție penitenciară Ovidiu Popescu, purtător de cuvânt Penitenciarul Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu