Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a susținut, în această seară, o conferință de presă, înainte de a se întâlni cu membri ai Parlamentului European, inclusiv cu europarlamentari români. Principalul subiect al conferinței l-a reprezentat votul Austriei în Consiliul JAI (al miniștrilor afacerilor interne din statele UE) cu privire la includerea României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen. Consiliul JAI se reunește joi, 8 decembrie, și va avea ca prim punct pe ordinea de zi această extindere a spațiului Schengen. Austria a rămas singura țară a Uniunii Europene care se mai opune intrării României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație.
Karl Nehammer nu s-a arătat deschis includerii României și Bulgariei în Schengen, în ciuda unor afirmații diplomatice. Motivul invocat de Austria este migrația ilegală. Cancelarul austriac susține că în țara sa sunt 75.000 de migranți neînregistrați, responsabile fiind România și Bulgaria, din cauza granițelor neprotejate suficient. Asta în ciuda faptului că datele europene oficiale arată că doar 1% din numărul total de migranți ilegali ar fi trecut prin România. Deși nu a dat un răspuns clar privind votul de mâine al ministrului său al afacerilor interne, declarațiile lui Karl Nehammer nu au fost nici optimiste: s-au învârtit în jurul siguranței granițelor externe ale Uniunii Europene. „Problema în Austria e că avem peste 75.000 de migranți care nu au fost înregistrați nicăieri. Granițele UE nu funcționează. Acestea sunt faptele. Nu e o discuție politică, de partid, e o discuție pe fapte. Ministrul de Interne a avut un deadline și vrea un nou calendar pentru România și Bulgaria pentru următoarea primăvară”, a susținut Nehammer. Urmează noi negocieri în această seară și mâine dimineață, înainte de Consiliul Jai, care va începe la ora 11:00, ora României. (sursa foto: G4Media)