Tineretul Național Liberal Vrancea desfășoară o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul evenimentului „Donează pentru viață”. Tinerii liberali vrânceni vor fi prezenți miercuri, 14 decembrie, în intervalul orar 08:00 – 12:00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, pentru a răspunde pozitiv nevoii acute de sânge de la nivel local, județean și național. ”Scopul acțiunii este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge. Este o ocazie de a reaminti lumii despre milioanele de oameni care își donează sângele pentru a ajuta bolnavii să supraviețuiască. Totodată, în urma acțiunii, atât contravaloarea cardurilor, cât și donațiile pe care le vom colecta, le vom folosi pentru a veni în sprijinul mai multor familii care, în prag de sărbători, și nu numai, au nevoie de ajutorul nostru.”, susțin tinerii liberali în cadrul unui comunicat de presă. Cei care vor să participe la această campanie sunt așteptați la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea.
- Advertisment -