luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateMinisterul Finanțelor: șefi de instituții, atenție la banii publici!

Ministerul Finanțelor: șefi de instituții, atenție la banii publici!

Toți conducătorii de instituții care depășesc limitele creditelor de angajament sau utilizează alocările bugetare în alte scopuri răspund în fața legii penale. Regulile și limitele cheltuielilor instituțiilor publice centrale din România (agenții, ministere) sunt prevăzute de Legea finanțelor publice (Legea nr.500/2002 cu modificările și completările ulterioare) și de Legea anuală a bugetului dezbătută astăzi. Regulile și limitele cheltuielilor instituțiilor publice locale din România (primării, consilii locale, consilii județene) sunt prevăzute de Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale și de bugetele proprii ale acestora. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.9/2017 respectă întocmai exigențele celor două legi menționate anterior și suspendă doar obligația de evidențiere formală a creditelor de angajament aferente programelor anuale. Trebuie precizat faptul că atât bugetul pentru 2016, elaborat de guvernul trecut, cât și bugetul pentru anul 2017, dezbătut astăzi, au fost redactate în aceste condiții.
Pentru asigurarea derulării în bune condiții a contractelor multianuale pentru realizarea obiectivelor de investiții în infrastructură, comisiile reunite au adoptat următorul amendament: ”Pentru anul 2017, angajarea cheltuielilor pentru finanțarea acțiunilor anuale se face în limita creditelor bugetare aprobate, cu excepția acțiunilor pentru care prezenta lege prevede distinct credite de angajament”.
De asemenea, pentru clarificarea prevederilor specifice legilor bugetare și pentru eliminarea oricărei posibilități de interpretare, comisiile reunite au adoptat următorul amendament, care precizează în mod expres că se menține răspunderea în fața legii pentru cheltuirea banului public: ”În anul 2017 prevederile alineatelor (1), (2), (3) și (4) ale Art. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către toate instituțiile și autoritățile publice”.
În cadrul dezbaterilor, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au susținut amendarea proiectului Legii bugetului de stat cu cele două amendamente.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Sursa: Serviciul Comunicare al Ministerului Finanțelor Publice

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu