luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneȘofer de ambulanță de transport pacienți din Vrancea, implicat într-un accident în...

Șofer de ambulanță de transport pacienți din Vrancea, implicat într-un accident în județul Buzău

În această după-amiază, pe un drum județean din comuna Grebănu, județul Buzău, s-a produs o coliziune între o ambulanță de transport pacienți și un autoturism de taximetrie. Ambulanța era condusă de un șofer din județul Vrancea și transporta la domiciliu două persoane care urmează tratament cu dializă. “Din primele date de la fața locului este vorba despre o coliziune între autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Livada, de către un șofer în vârstă de 55 de ani, din Vrancea, și mașina care se deplasa din sens opus la volanul căreia se afla un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din Râmnicu Sărat. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi ocupanți din mașina șoferului din Vrancea, două femei în vârstă de 64 și 48 de ani, din Vâlcelele, respectiv Grebănu. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Buzău.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu