vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateSfaturi de la salvamontiști pentru cei care aleg drumețiile în această perioadă

Sfaturi de la salvamontiști pentru cei care aleg drumețiile în această perioadă

Sfârșitul de an ne va aduce o vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Sunt prognozate pentru 1 ianuarie temperaturi de 12-14 grade în zona montană, cu cer mai mult senin. Dacă aveți planuri de drumeție sau doar să ieșiți câteva ore la aer curat vă recomandăm să vă echipați corespunzător și să vă informați asupra traseului ce doriți să-l urmați. Chiar dacă temperaturile sunt pozitive nu uitați, suntem în mijlocul iernii iar vremea este schimbătoare. Folosiți haine groase și încălțăminte cu talpă aderentă(la munte este noroi și pe alocuri gheață). Nici mănușile și căciula nu trebuie să lipsească, prin extremitățile corpului pierdem o cantitate considerabilă de căldură.
Principala atracție a Munților Vrancei: Cheile Tișiței rămâne cu acces restricționat, traversarea Tișiței se face tot prin albie, iar numeroasele porțiuni cu alunecări de teren, căderi de pietre sau surpări de potecă sunt potențiale surse de accidentare. Abordați traseul doar dacă sunteți suficient de experimentat și aveți echipament adecvat.
Dacă doriți să vă deplasați cu autoturismul pe drumuri forestiere sau secundare din zona montană vă recomandăm să respectați indicatoarele de limitare a accesului, cele mai multe sunt impracticabile, altfel riscați să rămâneți blocați și să vă avariați mașina. De altfel foarte multe apeluri de urgență din acest an au vizat astfel de situații.
Salvatorii montani vor fi la datorie și în aceste zile. Pentru informații suplimentare privind starea traseelor turistice nu ezitați să ne contactați la numărul de Dispecerat: 0738 40 70 80 disponibil non-stop, iar pentru situații de urgență apelați numărul unic 112. (salvator montan Marius Adrian Coviltir, șef de formație Salvamont Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu