Serviciul de impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Municipiului Focșani anunță că, începând cu data de 05.01.2023, vor fi reluate toate operațiunile fiscale. ”Precizăm faptul că, până la această dată, nu a fost comunicat indicele de inflație de către Institutul Național de Statistică, astfel toate sumele încasate în baza contractelor în vigoare, reprezentând chirii/concesiuni aferente anului 2023, nu sunt indexate prin aplicarea indicelui de inflație pe anul 2022, conform clauzelor contractuale, urmând ca la momentul comunicării acestuia toate chiriile/ concesiunile să fie indexate.”, se menționează într-un comunicat al Primăriei Focșani.
Rămân, în continuare, facilitățile pentru plata cu anticipaţie. Astfel, focșănenii care își achită, până la data de 31 martie, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, datorate pentru întregul an de, beneficiază de o bonificaţie de 10% în cazul persoanelor fizice și de 5% în cazul persoanelor juridice. Plata acestor obligații fiscale se poate face și online, prin platforma www.ghiseul.ro. Programul de funcționare de la ghișeele Primăriei Focșani este:
– luni, marți, joi – orele 08:00-16:00;
– miercuri – orele 08:00-18:30;
– vineri – orele 08:00-14:00;
– sâmbătă – orele 09:00-11:00.
Focșănenii își pot achita taxele și impozitele locale începând de joi, 5 ianuarie
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -