sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateDouă unități al DGASPC Vrancea, premiate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Două unități al DGASPC Vrancea, premiate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești și Centrul pentru Persoane Vârstnice „O nouă șansă” Mărășești, din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, au fost recunoscute de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca „Exemple de bune practici adresate persoanelor vârstnice”, în cadrul concursului cu același nume.  Acesta a fost organizat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în perioada 1-31 octombrie 2022, și a fost destinat furnizorilor publici și privați de servicii sociale din România, în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.  Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și-a propus, astfel, realizarea unei recunoașteri a celor mai bune practici în domeniul furnizării serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice, ca parte a sistemului național de asistență socială. Veniți în centru, fiecare cu poveștile, nostalgiile, regretele și tristețile lor, seniorii noștri găsesc, în mijlocul personalului și al celorlalți bunici, o nouă familie!  O familie deseori nesperată, care le asigură, cu profesionalism, omenie, afecțiune și generozitate, dreptul la un apus trăit în liniște, siguranță și demnitate. Ne bucurăm că eforturile întregii echipe, sunt recunoscute şi apreciate la cel mai înalt nivel, că reprezentăm un model de implicare în societate prin rolul pe care ni l-am asumat pentru binele comunității în care ne desfășurăm activitatea. Considerăm că este cea mai frumoasă recunoaștere a meritelor unei întregi echipe, închegată și dedicată cauzelor sociale! (Sursa: DGASPC Vrancea)

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu