În acest an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie, în valoare de 700 de lei, de două ori pe an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. ”Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe. Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile. Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii. Un alt avantaj care a vizat implicarea Postei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române.”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.
- Cine beneficiază de acest ajutor?
Categorii de beneficiar |
Vârstă |
Venit/lună |
Pensionar |
Peste 60 ani, inclusiv |
Sub 2.000 lei, inclusiv |
Pensionar de invaliditate |
Nu contează |
Sub 2.000 lei, inclusiv |
Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu |
Nu contează |
Sub 2.000 lei, inclusiv |
Familie cu alocație de susținere |
Nu contează |
Nu contează |
Familie/persoană cu ajutor social |
Nu contează |
Nu contează |
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depășească 2.000 lei.
În perioada 1–28 februarie 2023 beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie. Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie. În perioada 1–30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II‑a. La 1 ianuarie 2024 toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Atenție! Nu există posibilitatea retragerii de numerar de pe aceste carduri. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000–60.000 lei. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500–6.000 lei. Mai multe detalii, pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.