În perioada 09-13 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul secțiilor de poliție Tulnici și Gugești și cei ai posturilor de poliție Nereju și Chiojdeni au desfășurat activități pe raza teritorială de competență, în scopul prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere și a activităților ilicite din domeniul silvic. În urma celor aproximativ 70 de autovehicule controlate, au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, din care 41 la O.U.G. nr. 195/2002 Rep., în valoare de peste 6.300 de lei, 8 la Legea nr. 171/2010, în valoare de 30.000 lei, 5 la Legea nr. 61/1991, în valoare de 1.500 de lei și una la alte acte normative. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare pentru ITP expirat și au fost constatate șapte infracțiuni (trei de tăiere ilegală de arbori și patru de furt de arbori). Materialul lemnos confiscat a fost de peste 200 m.c., în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei.
Astfel, la data de 12 ianuarie 2023, cu ocazia activităților specifice desfășurate, polițiștii vrânceni s-au sesizat cu privire la faptul că la data de 05.01.2023, un bărbat, din comuna Nereju, ar fi sustras material lemnos din dintr-un fond forestier. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori.
În perioada 16.07 – 16.09.2022, un operator economic din județul Vrancea, în calitatea sa de transportator profesionist, utilizator al sistemului informatic SUMAL 2.0, ar fi transportat cu autoutilitarele înregistrate în cadrul societății cantitatea totală de peste 45 mc, lemn din specia fag, printr-un număr total de 16 avize de însoțire electronice, niciunul pentru o cantitate mai mare de 10 mc/aviz, fără proveniență legală, în contextul nerespectării obligațiilor prevăzute de art. 10 alin. 1 și 3 din normele H.G. 497/2020, în sensul că a ales să efectueze transporturile fără a efectua fotografii mijloacelor de transport încărcate cu materiale lemnoase și, implicit, fără a înregistra prin GPS traseul de la locul încărcării și până la destinație. În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu Legea nr. 171/2010, fiind aplicate 3 sancțiuni, în valoare de 5.000 lei fiecare, dispunându-se totodată și confiscarea valorică a materialelor lemnoase, în valoare de peste 15.800 lei.
La data de 13.01.2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gugești, cu ocazia unui control efectuat la un depozit de material lemnos, au aplicat două sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010, în valoare de 25.000 lei. Tot cu această ocazie, a fost confiscată cantitatea de peste 180 mc lemn, în valoare de peste 30.000 lei. (IPJ Vrancea / foto: arhivă)