sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateInfoCons: La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm pește și produse...

InfoCons: La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm pește și produse din pește

Sfaturi pentru achiziționarea peștelui sau produselor din pește:

– Acordați o atenție sporită aspectului peștelui pentru a vă crea o primă opinie asupra gradului de prospețime. Semnele neconformității produselor sunt: suprafața lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, gust și miros modificate etc;

– Pentru produsele pescărești care sunt menite a fi comercializate vii (crap, șalău, scrumbie, păstrăv, homari, creveți, crab etc) trebuie să fie prezente semnele de vitalitate. Este interzisă comercializarea peștilor care au murit în bazine sau care nu prezintă semne de viață ori sunt într-o stare de „agonie ”, prezintă rupturi, suprafață a pielii discontinue etc;

– Nu cumpărați pește sau produse din pește dacă aveți suspiciuni privind gradul de prospețime;

– Produsele pescărești trebuie păstrate, expuse la o temperatură optimă, apropiată de punctul de topire al gheții și trebuie acoperite cu gheață;

– Asigurați-vă că produsele pe care le achiziționați au etichetă, nu cumpărați produse preambalate neetichetate;

– Solicitați bonul fiscal la achiziționarea peștelui și a produselor din pește, pentru a avea un document justificativ în cazul depunerii unei sesizări;

– Pentru produsele pescărești care sunt preparate – fileuri, rondele, trunchiuri de pește etc., atenția trebuie îndreptată către culoarea, fermitatea și mirosul acestora. Produsele pescărești preparate care prezintă un miros și un aspect modificat nu trebuie expuse și comercializate;

– Icrele de pește neprelucrate trebuie să aibă un aspect uniform și o culoare specific speciei de pește de la care provin;

– Nu achiziționați produse pescărești congelate care au un strat gros de gheață ori a căror glazură de gheață este discontinuă, netransparentă și cu un aspect murdar;

– Produsele pescărești afumate trebuie să prezinte un aspect uniform, un gust și miros de afumat, dar și o culoare specifică;

– Peștele și produsele din pește nu trebuie cumpărate din locuri neautorizate, întrucât comerciantul nu poate să asigure toate condițiile optime, atât din punctul de vedere al transportului cât și a modului de depozitare și comercializare;

– Nu cumpărați pește și produse din pește preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale / data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită.

Cu ajutorul aplicației InfoCons, consumatorii află rapid și ușor ce scrie pe eticheta conservelor de pește. Astfel, printr-o simplă scanare a codului de bare de pe conservele de pește, consumatorii află:

– Alergenii;

– Ingredientele;

– Cantitatea de zahăr;

– Cantitatea de sare;

– Tipurile și numericul de E-uri (aditivi alimentari);

– Caloriile;

– Distanța de alergare, mers sau pedalat pentru arderea caloriilor din produsul scanat. (sursa: Asociația de Protecția Consumatorilor – InfoCons)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu