Cunoscutul site de sport prosport.ro publică un material despre un fotbalist care tocmai și-a reziliat contractul cu CSM Focșani 2007. Este vorba de Sorin Strătilă, fost jucător și în prima ligă, cu 115 jocuri și 15 goluri în Liga 1, plus o selecție în naționala României. Sorin Strătilă (36 de ani) a evoluat la CSM Focșani 2007 în ultimii doi ani, dar s-a văzut nevoit să rezilieze contractul cu echipa focșăneană, odată cu venirea unui nou antrenor. ”Chiar dacă mai aveam contract pânâ în vară, am decis să reziliez cu CSM Focșani. La echipă au venit mulți jucători tineri și cred că este mai bine așa. Chiar le urez succes celor de la CSM Focșani”, le-a spus Strătilă reporterilor de prosport.ro.
Așa cum ați citit (doar) în Vrancea24, echipa focșăneană are un nou antrenor pentru ultimele 3 meciuri din sezonul regulat al Ligii 3 și, eventual, pentru partidele din play-off-ul de calificare la barajul de promovare în Liga 2. Este vorba de Ionuț Moșteanu (47 de ani), ultima dată la Foresta Suceava. Potrivit prosport.ro, Moșteanu și clubul sucevean se află în litigiu, acesta fiind și motivul pentru care conducerea CSM Focșani 2007 ține la secret numirea noului staff tehnic. Pentru că Ionuț Moșteanu nu vine singur la echipa focșăneană, ci cu un antrenor secund și un antrenor cu portarii. Noul staff tehnic va scoate mulți bani din bugetul și așa subțire a clubului municipalității focșănene. Din experiența clubului Foresta Suceava, condițiile financiare și pretențiile lui Moșteanu sunt destul de mari pentru o echipă de Liga 3, despărțirea dintre cele două părți fiind una cu scandal.