Autoritățile au apelat la sprijinul armatei pentru a reuși să deblocheze o parte din autovehiculele rămase între sulurile de zăpadă. Militarii acționează în județele Buzău și Vrancea. În Buzău, militarii au ajutat la deblocarea E85, unde tirurile derapate au creat mari probleme. De altfel, pe E85, în Buzău, s-au format coloane de mașini de zeci de kilometri din cauza tirurilor derapate între Buzău și Rm. Sărat. La ajutorul militarilor au apelat și autoritățile vrâncene, așa cum a declarat prefectul Nicușor Halici într-o intervenție telefonică la Digi24. Prefectul a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că MApN va sprijini intervențiile pe drumurile din Vrancea cu 148 de militari, 9 camioane supraînălțate pentru zonele greu accesibile, două Medevac pentru intervenții medicale. De asemenea, o șenilată militară va interveni pentru deszăpezire în Măicănești, pe tronsonul DN 23B Măicănești-Ciorăști.
FOTO Militarii intervin pentru deszăpezirea mașinilor blocate în nămeți, în Vrancea și Buzău
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -