Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri naționale:
DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ:
1. DN 2 Poșta Câlnău, județul Buzău – Slobozia Bradului, județul Vrancea;
2. DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
3. DN 2C Costești – Padina, județul Buzău;
4. DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău;
5. DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
6. DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
7. DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea;
8. DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea;
9. DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea;
10. DN 2M Odobești – Butucoasa, județul Vrancea.
DRUMURI CU TRAFIC RESTRICȚIONAT (auto cu masa mai mare de 7,5 tone):
– DN 2 Obrejița – Adjud/VN;
– DN 2D Focșani – Greșu/VN;
– toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone;
– în județul Galați, pe următoarele drumuri naționale: DN 24D, DN 25 și DN 26;
DRUMURI CU TRAFIC RESTRICȚIONAT (auto cu masa mai mare de 4,5 tone):
– DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL;
– DN 11A Adjud-Vechi – Podu Turcului/VN.
DRUMURI CU TRAFIC RESTRICȚIONAT (auto cu masa mai mare de 3,5 tone):
– DN 2 în județul Buzău, pe tronsonul limita cu județul Ialomița – loc. Poșta Câlnău, circulația rutieră este permisă doar autovehiculelor cu masa totală maximă mai mică de 3,5 tone.
De asemenea, a fost restricționat accesul tuturor categoriilor de autovehicule pe DN 2 (E85), din localitatea Slobozia Bradului, județul Vrancea, până la limita cu județul Buzău, pentru remedierea situației din județul Buzău.
Porturile Midia și Mangalia sunt închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic. Începând cu ora 13:00, au fost reluate manevrele în Porturile Constanța Nord și Sud.
Se circulă în condiții de iarnă în județele aflate sub atenționările cod galben și portocaliu, acționându-se constant cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant. (Poliția Română)