luni, noiembrie 25, 2024
AcasăAdministratiePrimarul Focșaniului face un pas în spate și renunță la proiectul de...

Primarul Focșaniului face un pas în spate și renunță la proiectul de plafonare a salariilor din primărie și din instituțiile subordonate

Ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani de astăzi a avut pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind plafonarea salariilor angajaților din Primăria Focșani și instituțiile subordonate. Pentru că majoritatea PNL-USR ar fi votat, din nou, împotriva proiectului, primarul Cristi Misăilă a anunțat că îl retrage de pe ordinea de zi. Edilul șef a motivat că se dorește rediscutarea grilei de salarizare în administrația publică focșăneană. ”Voi propune un proiect pentru reașezarea grilei de salarizare la nivelul aparatului de specialitate și al instituțiilor subordonate”, a anunțat primarul la începutul ședinței. Și în acest caz se așteaptă decizia Curții Constituționale cu privire la actul normativ de plafonare a indemnizațiilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene. Toată lumea speră la un rezultat pozitiv – adică CCR să declare neconstituțională plafonarea indemnizațiilor respective – astfel că se acestea se vor mări, iar salariile din administrație se vor majora, în consecință. Reamintim că, în urmă cu circa o oră, un proiect asemănător a fost respins în Consiliul Județean Vrancea. Proiectul de plafonare a salariilor din administrația județeană a fost votat de consilierii județeni PNL și ALDE, dar nu a primit votul consilierilor PSD și USR.

Decizia primarului de a retrage proiectul de plafonare a salariilor de pe ordinea de zi i-a luat prin surprindere pe consilierii PNL și USR, mai ales că pozițiile celor două părți (Misăilă&PSD, respectiv consilierii PSD și USR) erau, în continuare, ireconciliabile. Astfel, s-a evitat un nou vot împotrivă, așa cum se întâmplase în ședințele anterioare. Pornind de la declarația primarului privind rediscutarea grilei de salarizare, consilierii locali PNL au cerut și modificarea organigramei administrației focșănene, în scopul eficientizării activității angajaților din Primăria Focșani și din instituțiile subordonate. În acest fel s-a luat o mică pauză în războiul politic pe tema salariilor din administrație. Cu siguranță, vor urma o serie de comunicate bombastice, din partea tuturor părților ”combatante”, în care fiecare parte își va acuza oponenții politici și va clama respectarea legii și grija pentru salariați.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu