Locul faptei și victima sunt cele mai importante „izvoare de cunoaștere”, sunt zonele în care psihologii criminaliști sapă „ca minerii” pentru a găsi informațiile de care au nevoie ca să rezolve cele mai dificile dosare. „«Un capăt de ață dă-mi și îl voi desface în patru!», cam așa ne spunem între noi și așa gândim; și pornim la verificări”, explică Dorin Dumitran, comisar șef de poliție, doctor în psihologie și profiler al Poliției Române. Specializat la Unitatea de Analiză Comportamentală (Behavioral Analysis Unit) a FBI, Dorin Dumitran este din 2015 psiholog la Serviciul de Analiză Comportamentală din IGPR, structură specializată în investigarea infracțiunilor grave. „Ori mori matale, ori mor eu! Dar eu nu mor”, i-a spus Dorin Dumitran lui Gheorghe Dincă, acum aproape patru ani. Și după 60 de ore de audieri l-a făcut pe celebrul criminal din Caracal să cedeze și să mărturisească.
Într-un interviu acordat pentru PRESSHub, Dorin Dumitran dezvăluie cum reușește să își domine interlocutorul, vorbește despre munca sa și a colegilor săi, dar și despre responsabilitatea jurnaliștilor, despre recidivă și mutarea infracțiunilor în online, unul dintre cele mai importante mesaje transmise public fiind acela că „trebuie să ne pese mai mult de ceea ce se întâmplă în jurul nostru”.
Câteva dintre cele mai importante afirmații făcute de Dorin Dumitran:
Capacitatea omului de a face rău este limitată doar de imaginația lui, atât!
Timpul curge întotdeauna în favoarea celui care a comis fapta.
În activitatea de psihologie judiciară, cine dobândește arta de a tăcea când trebuie deține un diamant.
Niciodată nu poți distruge complet urmele a ceea ce ai făcut!
Unele victime sunt realmente distruse, iar viața lor s-a făcut țăndări.
Nu pui față în față fetița violată cu tatăl violator!
În traficul de persoane, a crescut rafinamentul infractorilor și a scăzut vigilența ”țintelor”
Este foarte important ca adolescentele să aibă pe cineva de încredere. Cele mai dificile cazuri în care am lucrat au fost cele în care viața adolescentei era un secret absolut. Nimeni nu știa de ea, nimeni nu știa ce face…
Împiedicarea recidivei trebuie să intereseze întreaga societate, nu numai Penitenciarele și Poliția.
Interviul complet îl puteți citi pe PRESShub.
Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT. (sursa foto: Gândul)